O dimineata in Hurghada

Hurghada. Soarele se zvârcoleşte să iasă din apele fierbinţi ale Marii Roşii. Profit de aerul încă respirabil al dimineţii împrăştiat pe plaja impecabilă a unui resort de 5 stele. Puţina lume din jur aşteaptă ca şi mine permisiunea salvamarilor de a intra în apă. Valurile care se sparg de bariera de corali ascund o lume fantastică pe care Alah, ajutat de câteva sute de euro, îmi îngăduie s-o ating. Un localnic trist şi chinuit împarte broşuri cu avertismente. În primul rând cu ce nu avem voie. Amenzile pentru distrugerea unui coral sau pentru hrănitul peştilor sunt exorbitante.
Apoi, la rubrica asa da, informaţii vesele despre surprizele sângeros letale la care te poţi aştepta de la o scufundare. Aflu cu satisfacţie că moartea ar fi la o partidă de scuba diving prin recif. Câteva specii cu venin Molotov, cozile suliţătoare ale pisicilor de mare, colţii rechinilor... O fi ştiut el Moise ceva de nu şi-a trecut norodul inot! Într-un final purcedem. Parcurg anevoie pe picioare cele câteva zeci de metri care despart plaja de bariera de corali. Apa nu trece de genunchi. Nivelul creşte pe măsură ce te apropii până, în sfârşit, te poţi lăsa in voia valurilor. Lumea care se dezvăluie prin ochelarii de scafandru întrece orice imaginaţie. Tubul pe care îl molfăi cu îndârjire se înfige nemilos în gingiile mele sângerânde. Colţii ascuţiţi ai coralilor sfâşie fără somaţie. Caut o deschidere prin barieră să ajung în larg. Iat-o! Strâmtă, riscant de dificilă dar practicabilă. Un om se poate strecura cu oarecare atenţie. Din păcate, tubul meu frumos colorat va desconspira noua mea descoperire şi în câteva minute se va face coadă ca la micii preelectorali ai lui Marean. Trec. Brusc privelistea devine aproape montană. Fundul se depărteaza abrupt până dispare cu totul în noaptea adâncurilor. Vegetaţia luxuriantă aduce a junglă, milioanele de peşti – evident obişnuiţi cu specia turistică – te survolează curioşi în speranţa unui mic dejun fără efort. Care or fi aia cu veninul numai bunul Alah poate şti. Mă desprind prudent de trecătoare întru admirarea peisajului. O pată neagră şi îndepărtată îmi atrage atenţia. Ochelarii – scuipaţi abundent – au avut bunul simţ să nu se aburească, vizibilitatea e impecabilă. Pata se mişcă lent şi pare că se apropie.
Părerea iniţială că ar fi un înotător îndrăzneţ e infirmată dureros de 6 rânduri de colţi ataşate gospodăresc de o pereche de fălci preistorice... Umilele cunoştinţe despre fauna marină îmi permit totuşi să recunosc silueta dătătoare de fiori a unui rechin tigru. Matur. Flămând. Şi cu 2 prieteni!
Inima îmi sare din piept. Ţâşnesc panicat spre adăpostul trecătorii. Stupoare. O grasă blondă şi iresponsabilă îşi face curaj să iasă în larg cu posteriorul generos înfipt în gaura salvatoare. Încerc s-o conving să-mi facă loc. Mă priveşte inteligent cu o expresie de biban ştrangulat fără să priceapă nimic. Ţipetele retardat vioaie pe care le emite vor creşte cu siguranţă interesul şi apetitul matinal al amicilor din larg. Nu-mi rămâne decât soluţia de avarie. Cu riscul de a înfunda trecătoarea cu fizicul de silfidă al turistei nehotărâte, îmi înfig cu toată puterea ambele picioare în susnumită. Mă sincronizez fericit cu un val mai serios care facilitează manevra prin lubrifierea orificiului şi rostogolirea nimfei în zona fără pericole tocător sfâşietoare. Profit, mă strecor şi dispar instantaneu depăşind la aspiraţie urletele revoltate ale victimei.
Mă prăbuşesc pe plajă. Pulsul se apropie de normal ajutat fireşte de un Camel fără filtru. De la agonie la extaz nu e decât un pas. Privirea mi se lipeşte pofticios de coapsele bronzate ale unei zeiţe. Mă gândesc chiar că micul dejun – regesc aş adăuga modest - al rechinului m-a întors în timp vreo 3000 de ani şi însăşi Nefertiti mă primeşte în Lumea de Dincolo. Nu. Frumoasa arăboaică e angajata resortului şi se îndreaptă spre mine. Într-o engleză impecabilă mi se propune un masaj – pe plajă sau în cameră! - contra modestei sume de 200 de lire egiptene, vreo 40 de dolari adică...
Alah e mare şi bun. Fără să iau în seamă zâmbetul plin de învăţăminte al rusului enorm care se prăjeşte în apropiere, îi ofer generos fetei o hârtie de 50 de euro cu evidente speranţe libidinos erotice. Nefertiti zâmbeşte, ascunde lasciv bancnota într-o cupă a sutienului, face un semn discret care pare să mă indice şi... pleacă! Nedumerirea mea profund întemeiată e spulberată promt de 2 negri vânjoşi care se prezintă să mă toace. Berea explodează din cavitatea bucală a rusului detonată de un hohot de râs nimicitor.
Refuz politicos serviciile penibil de apropiate de homosexualitate şi plec spre cameră. Nu însă înainte de a-i lua rusului totalitatea rudelor – inclusiv şi prioritar pe cele decedate – la plimbare..., evident la adăpostul barierei lingvistice.
Consecinţă probabilă a multelor afaceri din Moldova, rusul înţelege perfect româneşte şi încheie grandios dimineaţa călcându-mă neobosit şi binevoitor în picioare...