Mare nostrum

Dimineaţa oltenească isterică şi sfidătoare sfâşie draperia multilateral colorată şi ţâşneşte în camera de hotel ca o căţea călcată pe coadă cu buldozerul în timpul coţăitului. Fumul înecăcios al ţigării de dinaintea deschiderii ochilor trezeşte foamea ancestrală ancorată glorios şi definitiv în măruntaiele mele. Cu graţia şi agilitatea ţestoasei de Galapagos în ultima parte a vieţii mă verticalizez. Foarte micul dejun sleit şi soios - din fericire însă praz-free - nu reuşeşte să mă binedispună..., blonduţa drăgălaşă de ieri ieşise din tură lăsând locul, după toate aparenţele şi probabilităţile, bunicii din partea tatălui. Urc inapoi în cameră unde aştept nerăbdător cafeaua matinală şi fierbinte promisă languros de noua mea cucerire la pat. Cafeaua... Evident şi cucerirea... Evident mai mult cafeaua... Veselă, zglobie şi agitată ca o musculiţă închisă într-o cutie de chibrituri, domnişoara honoris pauza îşi onorează angajamentul. Odaia se umple de zumzetul duios şi melodios al dulcelui grai oltenesc asemeni unui coteţ de ţipetele deznădăjduite a 27 de găini bătute cu biciul. Pentru imaginaţiile bogate ce vor să vizualizeze mental scena: nu uitaţi cocoşul!... Cafeaua reuşeşte - nu fără efort - să-mi ţină cutia craniană într-o singură bucată. Lumina puternică a dimineţii de vară împrăştiată indecent, dezvăluitor şi cu nemiluita pe semifizicul divei înfrânează violent orice tentativă erotico-sentimentală. Cu siguranţă dimineaţa a fost inventată de un bătrânel jovial, egoist şi misogin ce nu dorea decât să-şi citească în linişte ziarul... Întru evitarea penibilului propun entuziast o plimbare cu maşina spre admirarea şi aprofundarea frumuseţilor socio-geografice ale zonei. Cele câteva ore petrecute la volan într-o astfel de companie mi-au întrecut toate aşteptările. În tot acest timp nu cred că am rostit mai mult de 5-6 fraze... Domnişoara nu numai că şi-a povestit întreaga existenţă..., ci şi pe cele ale rudelor, iubiţilor/iubitelor! şi apropiaţilor... fiecare dintre istorii necesitând un loc de cinste pe blogul nostru. Relatarea lor nu va ţine cont de cronologia evenimentelor, nici măcar de ordinea în care mi s-au vârât printre "scăricică" şi ciocănel, ci doar de dispoziţia de moment a povestitorului. Debutăm deci furtunos cu tristeţea intensă şi profundă pricinuită de lipsa de la onomastică a celei mai bune prietene. Nevoile stringente de studiu şi diversificare o reţin pe susnumită încarcerată pe meleagurile pline de dreptate, egalitate şi fraternitate ale celebrilor Balzac şi Zidane. Aflu cu interes, şi nu numai, crescut(e) despre pasiunile junei studioase: pungile Mggi, carierele universitare - pluralul nu e nici pe departe eronat sau întamplător... - şi sexul oral neprotejat. Cu finalizare. Din păcate, cel puţin deocamdată, plaiul mioritic nu-i permite cumularea spre fericire a celor 3 categorii. Logodnicul, cel rămas neconsolat acasă, scorţos, învechit şi universitar nu depăşeşte niciodată bariera prejudecăţilor sexuale inhibând autoritar şi dezamăgitor sănătoasele porniri ale tinerei spre desfrânată voluptate... Nici Hexagonul nu s-a dovedit a fi chiar raiul pe pământ, căutarea punguţelor Maggi fiind încă în curs de desfăşurare. Curiozitatea şi instinctul exacerbate violent de diversitatea oportunităţilor dau frâu liber pasiunii! Bătrâna Mediterană e luată de jur-împrejur în sensul acelor de ceasornic şi cucerită maiestuos aşa cum doar vitejii împăraţi romani au făcut-o cu mii de ani în urmă transformând-o imperial în Mare Nostrum. Startul îl dă un marocan creol şi viril, musulman şi căsătorit, romantic şi potent ce reuşeşte să o urce pe înfierbântata noastră olteancă până în al nouălea cer. Pentru necunoscători: performanţa constă în rămânerea pe pământ a ridicătorului pe tot parcursul operaţiunii. Deşi sunt convins că sunteţi pe deplin edificaţi, precizez că povestea e o pildă pentru toţi masculii neatenţi la dorinţele şi nevoile partenerelor. Riscul de a săruta drăgăstos şi instantaneu un întreg bazin geografic dar mai ales demografic nu trebuie să vă iasă niciodată din minte!

Examenul oral la drept

Din vorba in vorba - a se citi ad litteram întrucît nu înţeleg chiar integral olteneasca veche - aflu că gongul aniversar ce pecetluieşte sfertul de secol mentionat în episodul anterior va bate sărbătoresc la sfărşitul săptămînii. Cu aplombul exacerbat de gustul puternic şi amărui al blondei din colţ (de bere vorbesc, nesimţitule!) mă autoinvit la onomastica junei adăugînd fireşte cu dezinvoltură o cascadă de aluzii puerilo-erotico-libidinoase. Contrar aşteptărilor oricărui internaut cu un IQ mai mare sau egal cu numărul de la pantofi, autoinvitaţia mea este acceptata! Răspunsul mă trezeşte brusc din amorţeală. Disperarea după ... aventură - exceptînd poate situaţia unei proaspăt eliberate dintr-un penitenciar de maximă securitate după ispăşirea unei pedepse pentru omor calificat - ar da de gîndit oricărui om normal... Şi totuşi mă hotărăsc să o comit! Cu o inconştienţă pe care nici acum nu mi-o pot explica, vineri după prînz mă sui în maşină şi purced la drum spre capitala oltenească... Din momentul intrării în Craiova pînă a doa zi de dimineaţă surprizele se ţin lanţ cu intensitatea şi frecvenţa cartuşelor unei mitraliere antiaeriene. Mă cazez la primul hotel care îmi iese în cale. Mă întîmpină o recepţioneră blonduţă şi suavă ale carei pete de cerneală de pe degeţele nu s-au uscat încă după Bac. Îmi preiau camera, apăs un F5 - nu m-am putut abţine să nu fac pe deşteptul, F5 fiind funcţia de refresh - şi comunic celular şi laconic secretarei noastre că îi stau la dispoziţie. Întîlnirea de gradul III se desfăşoară în holul hotelului şi nu produce surprize neplăcute. Departe de o apariţie exotică, nici un amănunt anatomic, vizual sau olfactiv al domnişoarei nu se pune de-a curmezişul unei ture cu gondola... Se antamează o sticlă de vin pe o terasă din centrul urbei spre aprofundarea relaţiei. Prima jumătate de oră epuizează lichidul rece şi demisec din recipient precum şi vocabularul şi cunoştinţele interlocutoarei mele. Pe cale de consecinţă preiau iniţiativa şi propun golirea celei de-a doua sticle în intimitatea şi răcoarea camerei de hotel. Propunerea e acceptată nerabdător şi pofticios. Sticla cea nouă se goleşte târziu în noapte, abia după ultimele acorduri ale unui concert furtunos în re major de flaut şi orchestră... Calităţile interpretative de mare angajament ale solii nu numai ca îmi prelungesc şederea pe plaiuri olteneşti ci mă îndeamnă şi spre reluarea dialogului - întrerupt intempestiv de necesitatea sine qua non a disponibilităţii a minim două seturi de organe ale vorbirii. Mărturisirea pe care o ascult cade ca un trăsnet şi îmi zdruncină neuronii, şi aşa puţini şi extenuaţi, ca un cutremur de 9 grade pe scara Richter. Tânăra flautistă - ale cărei cunoştinţe precare de limbă maternă nu-i împiedică nicidecum o previzibilă carieră solistică fulminantă - nu mai este secretară ci ... cadru universitar la Facultatea de Drept a Universităţii din urbe... Cu o lacrimă amară în colţul ochilor pentru defuncta şcoală românească îi înmânez junei 5 lei de taxi şi mă pregătesc pentru ziua din episodul viitor...

Asistenta porno

Căldura soarelui de iulie îndesată cu vârf în betoanele Bucureştiului mă răstigneşte în fotoliul biroului şi stoarce din mine destoinic şi lejer greţos ambrozia de la buticul din colţ. Pentru rigoare şi cunoscători: blonde, proaspete şi foarte bune... şi berea şi vânzătoarea... Gândul îmi zburdă eminescian de efemer la câte aş fi putut termina până la ora asta de după-amiază târzie... dacă m-aş fi apucat de ceva! (Pentru cine interpretează fraza anterioară peiorativ, mizer şi neserios nu am decât un caracalian: Bine că eşti tu deştept!...). Săgeata cursorului zburdă entuziast pe monitor ca un bondar durduliu şi zemos din floare în floare. Nemărginirea internetului nu reuşeşte să intre în rezonanţă cu nici unul dintre cei trei neuroni ai mei încleiaţi dizgraţios într-o plictiseală soioasă. Navighez neprihănit pe câteva siteuri de aşa-zisă socializare. Las nemilos la pupa o insulă plină de fecioare divorţate cu câte 3 copii, trecute timpuriu de prima şi vertiginos de a doua tinereţe. Zglobiu şi ireverenţios îmi atrage atenţia o secretară veselă şi pofticioasă ca un cuc ce tocmai şi-a lepadat iresponsabil ouălele în cuibul unei mierle. Din elucubraţiile retard-intelectuale ale domnişoarei reuşesc – cu minim de efort ce-i drept – să mă edific asupra sfertului de secol parcurs anevoios dar demn de către susnumită de la cristelniţa unei biserici scorojite dintr-o mizeră mahala oltenească până la cinstea de a manageria lumânarea atoterectă de botez de sub biroul şefului... Evident corespund condescendent şi compătimitor la amoarea nefericitei pentru un şef de sală frumos ca un Zburător, dar care- am aflat ulterior şi vei afla şi tu, cititorule, în episoadele următoare – are reale dificultăţi în a diferenţia tabla zincată de tabla înmulţirii. Aflu deci cu obidă nedisimulată că junele o utilizează pe noua mea prietenă despotic şi discreţionar, scurt şi rar fără să pogoare nici un sentiment ceresc asupra îndrăgostitei lui enoriaşe. Consolarea este deci creştinească, părintească şi obligatorie!

Povestiri de cartier

O geană de lumină palidă şi sleită îmi sfredeleşte pleoapele cu delicateţea unui desfăcător de conserve slinos şi ruginit înfipt erotic într-o cutie de mazăre. Ochii mi se deschid cu un pleoscăit sec ca două doze de bere într-o după-amiază toridă de vară. Visul matinal întrerupt brusc şi dureros îşi coboară ruşinat rochiţa cea scurtă şi îmbietoare şi dispare îmbujorat în aburul nemilos al dimineţii.
Din tot ce cuprinde prima mea privire nu-mi recunosc decât erecţia. Trec secunde bune de nelinişte vecină la numai două străzi cu panica până să-mi amintesc că m-am mutat. Cu destulă şi recunoscută dificultate realizez că dacă m-am culcat în casa cea nouă şansele să mă trezesc tot acolo sunt cam aceleaşi cu cele ale unui foton de a atinge viteza luminii... Dragă cititorule, dacă cumva nu te-ai prins, tocmai te-am spart cu vastele mele cunoştinţe în teoria probabilităţilor...
Mă întind spre dezmorţire cu sprinteneala unui motan sătul tolănit pe cuptor într-o noapte geroasă de decembrie. Aştept să se încălzească cei trei neuroni, fapt perfect firesc şi explicabil dealtfel, anul meu de fabricaţie fiind cam acelaşi cu cel al vestitelor televizoare cu lămpi... Aici cititorul mai tânăr e sfătuit să-şi întrebe tatăl sau bunicul..., cititoarele fragede şi neştiutoare mă pot consulta personal şi fără ezitare în orice problemă legată de începuturile tehnicii moderne. Apoi putem vorbi şi de televizoare...
Hotărăsc să purced neîntârziat la explorarea noilor mele vecinătăţi cu speranţele şi entuziasmul unui adevărat Columb al zilelor noastre. Ţelul modestei mele cruciade este centrul de cultură şi civilizaţie al lumii noi, tărâmul mustind de înţelepciune şi cunoaştere universală denumit înjositor de către profani cârciuma de cartier.
Sângele fierbe, simţurile ţâşnesc congruent şi simbiotic împletindu-se armonios cu o vastă experienţă... ergo: problema e rezolvată în trei minute.
Templul bahico-intelectual în măruntaiele căruia pătrund cu pioşenie depăşeşte cu mult puterea de înţelegere a muritorului de rând... Vei avea deci, iubite cititorule, imensa şansă să pătrunzi, prin ochii, vinul şi gândurile mele, în fascinanta lume a povestirilor de cartier.


Horhinio



Primul contact are importanţa şi magnitudinea unei întâlniri de gradul III. Personajul din imagine, a cărui personalitate debordantă şi notorietate depăşesc cu peste doi metri limitele cartierului, reprezintă chintesenţa noului OM. Hotărât, puternic, dur. Vin! Alb! Mult, rece şi zilnic... Trecem eufemistic cu vederea cele câteva amărâte de beri dinaintea, din timpul şi de după cafeaua de dimineaţă. Omul care răstoană maiestuos şi viril dogmele perimate şi absurde privind consumul la volan.
Îl privesc extaziat, ca un căţel lihnit ce nu-şi poate lua ochii de la ciolanul mustos din cealaltă parte a gardului.
Luna stă să ţâşnească de după blocurile ponosite. Horhinio forează de dimineaţă. Aşa cum petroliştii pricepuţi injecteză apă în zăcăminte, Maestrul nostru îşi umple cu vin sufletul adânc şi atotcuprinzător. Am ajuns exact în momentul erupţiei. Cugetările spirituale gâlgâie în eter spumoase şi profunde. Asistenţa e în delir sorbindu-i fiecare vocală. Consoanele se împiedică în limba perfidă, nerecunoscătoare şi leneşă ce nu e în stare să ţină pasul...
Asistenţa e Didina. Planturoasă şi vioaie - mai mult dimineaţa, jovială şi pofticioasă - mai mult seara. Un pic trecută, mai mult fără ocupaţie.
Privirile profane din jur pângăresc teluric şi inadmisibil discursul plin de sacralitate. Horhinio ţâşneste violent de pe scaun. Contrar aşteptărilor reuşeşte din a treia încercare. Sprijinit de braţul generos al Didinei se îmbarcă în Loganul din dotare şi demarează în trombă - nu mă pot abţine să nu folosesc câte un pic din limbajul de lemn al ştiristelor tâmpite - cap compas: apartamentul junei pensionare.
Aşteptarea e înfiorătoare. Minutele trec cu iuţeala veacurilor. Cu toţii - cei rămaţi neconsolaţi în cârciumă - aşteptăm deznodământul. După vreun ceas Maestrul parchează dezinvolt şi perfect regulamentar în faţa barului. Zâmbetul larg care îi despică faţa de la o ureche la cealaltă dezvăluie calitatea recunoscutelor servicii ale Didinei. Fără o vorbă, Horhinio îşi răcoreşte sufletul încins cu alte două, trei sticle de vin.
Exact la miezul fatidic al nopţii, ca o Cenuşăreasă cuminte şi sfioasă purcede spre domiciliul conjugal. Într-un exact şi academic sfert de oră cheia Loganului, din străfundurile întortocheate şi întunecoase ale buzunarelor, ajunge să penetreze gaura sfrijită şi sfidătoare a contactului. Tot drumul schimbătorul se încăpăţânează să nu treacă de prima treaptă. Horhinio ajunge în bulevard. Traversează prima jumătate până în dreptul refugiului protector. Aici începe să dea prioritate. Traficul e infernal - peste o maşină la cinci minute.
Şi uite aşa, dragii mei, omul termină toată prioritatea pe care o avea la el şi se prelinge extenuat pe bancheta din dreapta.
Soarele zglobiu al dimineţii îl găseşte în mijlocul intersecţiei, cu farurile aprinse şi motorul pornit şi, fiind deja trecut de ora opt, îl trezeşte şi-l trimite la muncă...