Mare nostrum

Dimineaţa oltenească isterică şi sfidătoare sfâşie draperia multilateral colorată şi ţâşneşte în camera de hotel ca o căţea călcată pe coadă cu buldozerul în timpul coţăitului. Fumul înecăcios al ţigării de dinaintea deschiderii ochilor trezeşte foamea ancestrală ancorată glorios şi definitiv în măruntaiele mele. Cu graţia şi agilitatea ţestoasei de Galapagos în ultima parte a vieţii mă verticalizez. Foarte micul dejun sleit şi soios - din fericire însă praz-free - nu reuşeşte să mă binedispună..., blonduţa drăgălaşă de ieri ieşise din tură lăsând locul, după toate aparenţele şi probabilităţile, bunicii din partea tatălui. Urc inapoi în cameră unde aştept nerăbdător cafeaua matinală şi fierbinte promisă languros de noua mea cucerire la pat. Cafeaua... Evident şi cucerirea... Evident mai mult cafeaua... Veselă, zglobie şi agitată ca o musculiţă închisă într-o cutie de chibrituri, domnişoara honoris pauza îşi onorează angajamentul. Odaia se umple de zumzetul duios şi melodios al dulcelui grai oltenesc asemeni unui coteţ de ţipetele deznădăjduite a 27 de găini bătute cu biciul. Pentru imaginaţiile bogate ce vor să vizualizeze mental scena: nu uitaţi cocoşul!... Cafeaua reuşeşte - nu fără efort - să-mi ţină cutia craniană într-o singură bucată. Lumina puternică a dimineţii de vară împrăştiată indecent, dezvăluitor şi cu nemiluita pe semifizicul divei înfrânează violent orice tentativă erotico-sentimentală. Cu siguranţă dimineaţa a fost inventată de un bătrânel jovial, egoist şi misogin ce nu dorea decât să-şi citească în linişte ziarul... Întru evitarea penibilului propun entuziast o plimbare cu maşina spre admirarea şi aprofundarea frumuseţilor socio-geografice ale zonei. Cele câteva ore petrecute la volan într-o astfel de companie mi-au întrecut toate aşteptările. În tot acest timp nu cred că am rostit mai mult de 5-6 fraze... Domnişoara nu numai că şi-a povestit întreaga existenţă..., ci şi pe cele ale rudelor, iubiţilor/iubitelor! şi apropiaţilor... fiecare dintre istorii necesitând un loc de cinste pe blogul nostru. Relatarea lor nu va ţine cont de cronologia evenimentelor, nici măcar de ordinea în care mi s-au vârât printre "scăricică" şi ciocănel, ci doar de dispoziţia de moment a povestitorului. Debutăm deci furtunos cu tristeţea intensă şi profundă pricinuită de lipsa de la onomastică a celei mai bune prietene. Nevoile stringente de studiu şi diversificare o reţin pe susnumită încarcerată pe meleagurile pline de dreptate, egalitate şi fraternitate ale celebrilor Balzac şi Zidane. Aflu cu interes, şi nu numai, crescut(e) despre pasiunile junei studioase: pungile Mggi, carierele universitare - pluralul nu e nici pe departe eronat sau întamplător... - şi sexul oral neprotejat. Cu finalizare. Din păcate, cel puţin deocamdată, plaiul mioritic nu-i permite cumularea spre fericire a celor 3 categorii. Logodnicul, cel rămas neconsolat acasă, scorţos, învechit şi universitar nu depăşeşte niciodată bariera prejudecăţilor sexuale inhibând autoritar şi dezamăgitor sănătoasele porniri ale tinerei spre desfrânată voluptate... Nici Hexagonul nu s-a dovedit a fi chiar raiul pe pământ, căutarea punguţelor Maggi fiind încă în curs de desfăşurare. Curiozitatea şi instinctul exacerbate violent de diversitatea oportunităţilor dau frâu liber pasiunii! Bătrâna Mediterană e luată de jur-împrejur în sensul acelor de ceasornic şi cucerită maiestuos aşa cum doar vitejii împăraţi romani au făcut-o cu mii de ani în urmă transformând-o imperial în Mare Nostrum. Startul îl dă un marocan creol şi viril, musulman şi căsătorit, romantic şi potent ce reuşeşte să o urce pe înfierbântata noastră olteancă până în al nouălea cer. Pentru necunoscători: performanţa constă în rămânerea pe pământ a ridicătorului pe tot parcursul operaţiunii. Deşi sunt convins că sunteţi pe deplin edificaţi, precizez că povestea e o pildă pentru toţi masculii neatenţi la dorinţele şi nevoile partenerelor. Riscul de a săruta drăgăstos şi instantaneu un întreg bazin geografic dar mai ales demografic nu trebuie să vă iasă niciodată din minte!

Examenul oral la drept

Din vorba in vorba - a se citi ad litteram întrucît nu înţeleg chiar integral olteneasca veche - aflu că gongul aniversar ce pecetluieşte sfertul de secol mentionat în episodul anterior va bate sărbătoresc la sfărşitul săptămînii. Cu aplombul exacerbat de gustul puternic şi amărui al blondei din colţ (de bere vorbesc, nesimţitule!) mă autoinvit la onomastica junei adăugînd fireşte cu dezinvoltură o cascadă de aluzii puerilo-erotico-libidinoase. Contrar aşteptărilor oricărui internaut cu un IQ mai mare sau egal cu numărul de la pantofi, autoinvitaţia mea este acceptata! Răspunsul mă trezeşte brusc din amorţeală. Disperarea după ... aventură - exceptînd poate situaţia unei proaspăt eliberate dintr-un penitenciar de maximă securitate după ispăşirea unei pedepse pentru omor calificat - ar da de gîndit oricărui om normal... Şi totuşi mă hotărăsc să o comit! Cu o inconştienţă pe care nici acum nu mi-o pot explica, vineri după prînz mă sui în maşină şi purced la drum spre capitala oltenească... Din momentul intrării în Craiova pînă a doa zi de dimineaţă surprizele se ţin lanţ cu intensitatea şi frecvenţa cartuşelor unei mitraliere antiaeriene. Mă cazez la primul hotel care îmi iese în cale. Mă întîmpină o recepţioneră blonduţă şi suavă ale carei pete de cerneală de pe degeţele nu s-au uscat încă după Bac. Îmi preiau camera, apăs un F5 - nu m-am putut abţine să nu fac pe deşteptul, F5 fiind funcţia de refresh - şi comunic celular şi laconic secretarei noastre că îi stau la dispoziţie. Întîlnirea de gradul III se desfăşoară în holul hotelului şi nu produce surprize neplăcute. Departe de o apariţie exotică, nici un amănunt anatomic, vizual sau olfactiv al domnişoarei nu se pune de-a curmezişul unei ture cu gondola... Se antamează o sticlă de vin pe o terasă din centrul urbei spre aprofundarea relaţiei. Prima jumătate de oră epuizează lichidul rece şi demisec din recipient precum şi vocabularul şi cunoştinţele interlocutoarei mele. Pe cale de consecinţă preiau iniţiativa şi propun golirea celei de-a doua sticle în intimitatea şi răcoarea camerei de hotel. Propunerea e acceptată nerabdător şi pofticios. Sticla cea nouă se goleşte târziu în noapte, abia după ultimele acorduri ale unui concert furtunos în re major de flaut şi orchestră... Calităţile interpretative de mare angajament ale solii nu numai ca îmi prelungesc şederea pe plaiuri olteneşti ci mă îndeamnă şi spre reluarea dialogului - întrerupt intempestiv de necesitatea sine qua non a disponibilităţii a minim două seturi de organe ale vorbirii. Mărturisirea pe care o ascult cade ca un trăsnet şi îmi zdruncină neuronii, şi aşa puţini şi extenuaţi, ca un cutremur de 9 grade pe scara Richter. Tânăra flautistă - ale cărei cunoştinţe precare de limbă maternă nu-i împiedică nicidecum o previzibilă carieră solistică fulminantă - nu mai este secretară ci ... cadru universitar la Facultatea de Drept a Universităţii din urbe... Cu o lacrimă amară în colţul ochilor pentru defuncta şcoală românească îi înmânez junei 5 lei de taxi şi mă pregătesc pentru ziua din episodul viitor...

Asistenta porno

Căldura soarelui de iulie îndesată cu vârf în betoanele Bucureştiului mă răstigneşte în fotoliul biroului şi stoarce din mine destoinic şi lejer greţos ambrozia de la buticul din colţ. Pentru rigoare şi cunoscători: blonde, proaspete şi foarte bune... şi berea şi vânzătoarea... Gândul îmi zburdă eminescian de efemer la câte aş fi putut termina până la ora asta de după-amiază târzie... dacă m-aş fi apucat de ceva! (Pentru cine interpretează fraza anterioară peiorativ, mizer şi neserios nu am decât un caracalian: Bine că eşti tu deştept!...). Săgeata cursorului zburdă entuziast pe monitor ca un bondar durduliu şi zemos din floare în floare. Nemărginirea internetului nu reuşeşte să intre în rezonanţă cu nici unul dintre cei trei neuroni ai mei încleiaţi dizgraţios într-o plictiseală soioasă. Navighez neprihănit pe câteva siteuri de aşa-zisă socializare. Las nemilos la pupa o insulă plină de fecioare divorţate cu câte 3 copii, trecute timpuriu de prima şi vertiginos de a doua tinereţe. Zglobiu şi ireverenţios îmi atrage atenţia o secretară veselă şi pofticioasă ca un cuc ce tocmai şi-a lepadat iresponsabil ouălele în cuibul unei mierle. Din elucubraţiile retard-intelectuale ale domnişoarei reuşesc – cu minim de efort ce-i drept – să mă edific asupra sfertului de secol parcurs anevoios dar demn de către susnumită de la cristelniţa unei biserici scorojite dintr-o mizeră mahala oltenească până la cinstea de a manageria lumânarea atoterectă de botez de sub biroul şefului... Evident corespund condescendent şi compătimitor la amoarea nefericitei pentru un şef de sală frumos ca un Zburător, dar care- am aflat ulterior şi vei afla şi tu, cititorule, în episoadele următoare – are reale dificultăţi în a diferenţia tabla zincată de tabla înmulţirii. Aflu deci cu obidă nedisimulată că junele o utilizează pe noua mea prietenă despotic şi discreţionar, scurt şi rar fără să pogoare nici un sentiment ceresc asupra îndrăgostitei lui enoriaşe. Consolarea este deci creştinească, părintească şi obligatorie!

Povestiri de cartier

O geană de lumină palidă şi sleită îmi sfredeleşte pleoapele cu delicateţea unui desfăcător de conserve slinos şi ruginit înfipt erotic într-o cutie de mazăre. Ochii mi se deschid cu un pleoscăit sec ca două doze de bere într-o după-amiază toridă de vară. Visul matinal întrerupt brusc şi dureros îşi coboară ruşinat rochiţa cea scurtă şi îmbietoare şi dispare îmbujorat în aburul nemilos al dimineţii.
Din tot ce cuprinde prima mea privire nu-mi recunosc decât erecţia. Trec secunde bune de nelinişte vecină la numai două străzi cu panica până să-mi amintesc că m-am mutat. Cu destulă şi recunoscută dificultate realizez că dacă m-am culcat în casa cea nouă şansele să mă trezesc tot acolo sunt cam aceleaşi cu cele ale unui foton de a atinge viteza luminii... Dragă cititorule, dacă cumva nu te-ai prins, tocmai te-am spart cu vastele mele cunoştinţe în teoria probabilităţilor...
Mă întind spre dezmorţire cu sprinteneala unui motan sătul tolănit pe cuptor într-o noapte geroasă de decembrie. Aştept să se încălzească cei trei neuroni, fapt perfect firesc şi explicabil dealtfel, anul meu de fabricaţie fiind cam acelaşi cu cel al vestitelor televizoare cu lămpi... Aici cititorul mai tânăr e sfătuit să-şi întrebe tatăl sau bunicul..., cititoarele fragede şi neştiutoare mă pot consulta personal şi fără ezitare în orice problemă legată de începuturile tehnicii moderne. Apoi putem vorbi şi de televizoare...
Hotărăsc să purced neîntârziat la explorarea noilor mele vecinătăţi cu speranţele şi entuziasmul unui adevărat Columb al zilelor noastre. Ţelul modestei mele cruciade este centrul de cultură şi civilizaţie al lumii noi, tărâmul mustind de înţelepciune şi cunoaştere universală denumit înjositor de către profani cârciuma de cartier.
Sângele fierbe, simţurile ţâşnesc congruent şi simbiotic împletindu-se armonios cu o vastă experienţă... ergo: problema e rezolvată în trei minute.
Templul bahico-intelectual în măruntaiele căruia pătrund cu pioşenie depăşeşte cu mult puterea de înţelegere a muritorului de rând... Vei avea deci, iubite cititorule, imensa şansă să pătrunzi, prin ochii, vinul şi gândurile mele, în fascinanta lume a povestirilor de cartier.


Horhinio



Primul contact are importanţa şi magnitudinea unei întâlniri de gradul III. Personajul din imagine, a cărui personalitate debordantă şi notorietate depăşesc cu peste doi metri limitele cartierului, reprezintă chintesenţa noului OM. Hotărât, puternic, dur. Vin! Alb! Mult, rece şi zilnic... Trecem eufemistic cu vederea cele câteva amărâte de beri dinaintea, din timpul şi de după cafeaua de dimineaţă. Omul care răstoană maiestuos şi viril dogmele perimate şi absurde privind consumul la volan.
Îl privesc extaziat, ca un căţel lihnit ce nu-şi poate lua ochii de la ciolanul mustos din cealaltă parte a gardului.
Luna stă să ţâşnească de după blocurile ponosite. Horhinio forează de dimineaţă. Aşa cum petroliştii pricepuţi injecteză apă în zăcăminte, Maestrul nostru îşi umple cu vin sufletul adânc şi atotcuprinzător. Am ajuns exact în momentul erupţiei. Cugetările spirituale gâlgâie în eter spumoase şi profunde. Asistenţa e în delir sorbindu-i fiecare vocală. Consoanele se împiedică în limba perfidă, nerecunoscătoare şi leneşă ce nu e în stare să ţină pasul...
Asistenţa e Didina. Planturoasă şi vioaie - mai mult dimineaţa, jovială şi pofticioasă - mai mult seara. Un pic trecută, mai mult fără ocupaţie.
Privirile profane din jur pângăresc teluric şi inadmisibil discursul plin de sacralitate. Horhinio ţâşneste violent de pe scaun. Contrar aşteptărilor reuşeşte din a treia încercare. Sprijinit de braţul generos al Didinei se îmbarcă în Loganul din dotare şi demarează în trombă - nu mă pot abţine să nu folosesc câte un pic din limbajul de lemn al ştiristelor tâmpite - cap compas: apartamentul junei pensionare.
Aşteptarea e înfiorătoare. Minutele trec cu iuţeala veacurilor. Cu toţii - cei rămaţi neconsolaţi în cârciumă - aşteptăm deznodământul. După vreun ceas Maestrul parchează dezinvolt şi perfect regulamentar în faţa barului. Zâmbetul larg care îi despică faţa de la o ureche la cealaltă dezvăluie calitatea recunoscutelor servicii ale Didinei. Fără o vorbă, Horhinio îşi răcoreşte sufletul încins cu alte două, trei sticle de vin.
Exact la miezul fatidic al nopţii, ca o Cenuşăreasă cuminte şi sfioasă purcede spre domiciliul conjugal. Într-un exact şi academic sfert de oră cheia Loganului, din străfundurile întortocheate şi întunecoase ale buzunarelor, ajunge să penetreze gaura sfrijită şi sfidătoare a contactului. Tot drumul schimbătorul se încăpăţânează să nu treacă de prima treaptă. Horhinio ajunge în bulevard. Traversează prima jumătate până în dreptul refugiului protector. Aici începe să dea prioritate. Traficul e infernal - peste o maşină la cinci minute.
Şi uite aşa, dragii mei, omul termină toată prioritatea pe care o avea la el şi se prelinge extenuat pe bancheta din dreapta.
Soarele zglobiu al dimineţii îl găseşte în mijlocul intersecţiei, cu farurile aprinse şi motorul pornit şi, fiind deja trecut de ora opt, îl trezeşte şi-l trimite la muncă...

Blonda de gradul întâi

Umbrele se întind slinoase pe caldarâm, ca smoala dintr-un butoi uitat pe foc. Luna se foieşte nerăbdătoare după blocuri ca un viitor tătic în faţa maternităţii si aşteaptă plecarea măreţului Ra. Îmi relaxez anatomia într-un fotoliu ascultând elucubraţiile televizate ale unui dobitoc. Din păcate, lenea congenitală mă împiedică să schimb canalul şi, pe cale de consecinţă, dobitocul...
Telefonul mă smulge intempestiv din starea de reverie. Numele afişat pe display proroceşte un efort intelectual prelungit şi inutil întru păstrarea unei coerenţe decente. E totuşi un bun amic, dealfel om serios, trecut de prima tinereţe mai repede decât de a doua, care şi-a pierdut însă busola de o bună bucată de vreme.
Necazul se materializează scuptural într-o blondă platinată şi ispititoare, o zvâcnitură peste 20 de primăveri timpurii, blondă care a terciuit conştiincios, brutal şi fără scrupule ce rămăsese neprăjit din minţile zdruncinate ale omului nostru.
Vreme de vreo lună, povestea secretă, romantică şi lejer libidinoasă a mers bine, ţinându-l departe de bere, terase, prieteni şi meciuri. Invitaţiile ne erau refuzate superior şi repetat, ispita soioasă a halbei neputând nicum concura cu cascadele tunătoare de orgasme ale junei.
Totul s-a dovedit însă efemer ca pelteaua dintr-un borcan fără capac. Diferenţele de etate, condiţia fizico-materială uşor precară a tomnaticului şi mai ales aplecarea indiscutabilă a blondei spre diversificare i-au înfipt dureros în soare ochii nefericitului, provocând fireşte şi o reacţie alergică violentă de creştere în volum a buzelor, de zici că-i EBA după botox.
Urmare firească, omul plânge permanent şi neconsolat pe orice umăr are ghinionul să-i iasă în cale.
În seara asta traista cu scuze e goală, imaginaţia s-a ascuns moleşită după lene, capitulez şi accept invitaţia la terasă. Spre îndulcirea perspectivei aflu că nu sunt singurul, întreaga gaşcă e victima insistenţelor lacrimogene ale amicului.
Resemnat mă echipez şi pornesc spre locul faptei cu entuziasmul unui condamnat la moarte spre scaunul electric. Ajung printre ultimii. Bocetele se aud de la colţul străzii, lacrimile se scurg providenţial în bere, corul de consolaci nu reuşeşte să-i facă faţă. Hăituiţi de neputinţă şi storşi de soluţii insistăm asupra dezvăluirii identităţii fantomaticei blonde. Contemplarea pozelor şi SMS-urilor e deasemeni categoric şi suspect refuzată.
Într-un târziu, cel de-al şaptelea rând de bere îşi face clocotitor efectul asupra vezicii suprasolicitate. Telefonul rămâne neglijent pe marginea mesei. Schimbăm câteva priviri complice, hotărârea e instantanee şi unanimă. Sarcina ingrată revine convivului vecin, întâmplător sau nu, chinuit de îndrăgostitul nostru cu titulatura de "cel mai bun prieten".
Nimeni nu se aştepta la urmare. Omul înţepeneşte, telefonul îi alunecă printre degetele schimonosite de spasme, ochii i se înroşesc, halba e dată peste cap dintr-o înghiţitură. Nici un cuvânt.
Aparatul recuperat de sub masă care circulă din mână în mână lămureşte misterul. Între blonda împrăştiată, şi nu numai, indecent în poze şi prietenul care a îndrăznit să tulbure intimitatea erotică a cardului de memorie există o oarecare relaţie, cam ca între un tată rece şi sever şi fetiţa lui dulce şi cuminte...
Hohotele de râs sunt îndesate decent dar chinuitor în halbe, privirile se înfig în pardoseală, toţi aşteptăm încordaţi şi neputincioşi confruntarea.
Amănuntele sunt neesenţiale, vulgare şi contondente. Blonda zvăpăiată şi amorezul neconsolat nu se vor mai vedea niciodată, nici măcar după ce vor putea deschide fizic ochii. Doctorii nu au putut preciza cu acurateţe perioada...

În carantină la Sinaia

Dimineaţa se strecoară tiptil printre genele mele. Somnul laş, fricos şi hămesit se sperie şi fuge ca un ministru de la o conferinţă de presă. Încerc să mă împotrivesc, însă fără prea mare convingere, ca găina ţanţoşă, dar doritoare, fugărită de cocoş. Ochii se deschid, lumina gâlgâie şi mă inundă.
Ca de obicei într-o zi de week-end, sunt primul din familie care părăseşte patul conjugal. Sforăitul din cealaltă jumătate promite o cafea liniştită în faţa televizorului...
În aşteptarea licorii dătătoare de energie, mai mult din reflex, deschid un laptop. Messengerul ţâşneşte vesel din taskbar şi trâmbiţează în eter deşteptarea mea matinală. Nu apuc să mă aşez bine în fotoliu întru savurarea tabietului oriental că sunt inoportunat din voleu, fără preluare, de un ID din afara scurtei mele liste de prieteni. Un nume de domnişoară.
Nimic interesant la TV, nimic spectaculos de lecturat prin ziarele on-line şi blogurile uzuale, peste tot panica aferentă importului clandestin de gripă porcină. Mă hotărăsc să raspund.
Din câteva fraze aflu că personajul e o jună celibatară de vreo 28 de primăveri, că i-am fost lăudat de o prietenă comună şi că i-ar plăcea să mă cunoască... Expun, pentru intimidarea adversarului, situaţia matrimonială a subsemnatului – fără succes însă, amănuntul nu prezintă interesul scontat. Discuţia devine mai animată, se schimă păreri politice şi opţiuni vestimentare. Banalul e gata să înghită definitiv mugurii plăpânzi ai unei relaţii interzise când se ajunge la preferinţe culinare. Conştient de pericol, mă hotărăsc să iau taurul de coarne, şi, fără introducere, o invit la o ciorbă! Răspunsul e scurt, instantaneu şi afirmativ. Ofer cavaleresc alegerea cârciumii, alegere care pecetluieşte victoria totală a operaţiunii. Ciorba e mai bună la Sinaia! Nu-mi rămâne decât să notez adresa de preluare a junei şi să mă pregătesc de excursie.
Prezint consoartei nesimţirea unui client care a îndrăznit să mă solicite sâmbăta pentru o problemă urgentă. Somnul ei şi pupatul meu drăgăstos definitivează lucrarea.
Întâlnirea îmi întrece toate aşteptările. Poza minusculă de la avatar nu prevestea nici pe departe cuantumul şi curbele formelor, pe care ţinuta - complet nepotrivită pentru o plimbare la munte – le evidenţiază generos.
Drumul trece repede, pedala se desprinde din ce in ce mai rar de podea, atingerile sunt tot mai dese şi mai pofticioase, toate promit o după-amiază de vis... Prima replică de la poalele muntelui îmi anulează complet orice urmă de raţiune...:
- Ciorba o încercăm inainte sau după?
Următoarele câteva ore petrecute în hotelul Sinaia nu au cum să facă parte din povestea de faţă din motive evidente. Coregrafie fără cusur, execuţie tehnică de excepţie, stil şi pasiune, toate trădează experienţa vasta a domnişoarei precum şi dorinţa continuă şi nestăvilită de perfecţionare...
Ceasurile sunt deja înaintate, ciorba potenţială şi efemeră face loc unei perspective ceva mai telurice sub forma unor sandwhich-uri din benzinărie... Chiar trebuie să ne grăbim spre Bucureşti. Ultimii nasturi se incheie în lift, se deschid telefoanele, coborâm la recepţie.
Coşmarul începe câteva secunde mai târziu. Holul forfoteşte de lume, ţipete şi disperare. Uşile de la intrare sunt blocate, paznici viguroşi împiedică orice tentativă de trecere. Înţeleg situaţia cu câteva secunde înaintea anuntului făcut la microfon de directorul hotelului. În grupul cazat cu o seară înainte a fost proaspăt confirmat un caz de gripă porcină. Ca urmare, conform legislaţiei în vigoare şi a ghinionului meu proverbial, se instituie carantină. Pe termen nedeterminat. Si ca dezastrul să fie complet, două televiziuni de ştiri aşteaptă hulpave în parcare lista cu condamnaţii la carceră... listă pe care un angajat tâmpit şi flămând le-o va oferi cu siguranţă... contra unei modeste sume.
Nici n-a mai fost nevoie, un reporter inconştient şi curajos a reuşit să pătrundă şi să filmeze cu camera ascunsă feţele schimonosite şi împrăştiate brownian prin hotel.
Între momentul resemnării şi telefonul nevestei nu cred că a trecut mai mult de o oră...
- Dacă ai noroc şi nu te ţin mult, ai putea recupera o parte din lucruri din faţa blocului... Şi roagă-te să nu te dea afară domnişoara, tocmai m-a sunat mă-ta, nici eu nu te mai primeşte!...

Usa destinului

Viaţa crudă şi nedreaptă mă aduce – din păcate pe cale de recidivă – în situaţia de a mă confrunta cu justiţia. După o scurtă dare de sfoară în ţară, aleg un mic cabinet de avocatură compus discret şi elegant din două avocate zglobii cu care însă împart poate ultima generaţie de oameni ntregi la minte din ţara asta.
Zis şi făcut. Telefon de deschidere, prezentare acreditări, politeţuri siropoase şi inutile, stabilim întâlnirea pentru a doua zi.
Cu câteva minute înainte de ora cu pricina ajung în faţa biroului indicat prin SMS. Niciuna dintre doamne nu e acolo la ceasul torid de după-amiază târzie, ambele sosesc special pentru mine. Cu largul concurs al unei codiţe celebre şi populare insinuată adânc în problemă, parcăm simultan, toţi 3, maşină lângă maşină. Recunoaşterea nu pune nici o problemă, schimbăm saluturi ceremoniose întâi cu interlocutoarea de la telefon – Corina.
Din prima clipă însă ochii mi s-au lipit definitiv şi irevocabil de colegă. Îmi este fireşte prezentată. Dana. Spre surprinderea dar şi imensa mea satisfacţie primul gest al femeii e să-şi ascundă verigheta. Mi-e foarte greu să-mi smulg privirea din ochii ei şi simt instinctiv că atracţia e reciprocă... Urcăm în cabinet. Corina zăboveşte căteva secunde într-un vestibul pentru obişnuita cafea pentru oaspeţi. În cele câteva clipe în care suntem singuri Dana îmi şopteşte:
- Să nu te grăbeşti...
Cu mare dificultate încep să expun speţa care m-a adus acolo. Singurul amănunt care merită menţionat e că situaţia juridică e foarte stufoasă şi presupune găsirea mai multor categorii de soluţii. După aproximativ o oră suntem departe de a concluziona.
Corina întrerupe conversaţia, se scuză politicos, are avion în 45 de minute. Soţul o aşteaptă cu taxiul în faţă. Dana insistă să continuăm, timpul fiind în cauză un factor extrem de important. Îşi conduce colega până la ieşire, îi urează drum bun.
Gândul că voi rămâne singur cu ea îmi ia minţile. Mă hotărăsc să risc totul. O aştept, o iau în braţe şi o sărut. Un sărut lung şi interzis clocotind de spaimă, îndrăzneală şi dorinţă. Buzele ei tresar, se zvârcolesc, frig... Sărutul se întoarce apoi ca un bumerang şi mă sfâşie.
Continuarea e firească, impovestibilă şi îngrozitor de frumoasă.
Câteva amănunte se impun totuşi. Celor câteva zeci de apeluri nepreluate de pe telefonul Danei şi de pe cel al cabinetului li se raşpunde cu un SMS laconic – din motive tehnice evidente! - „sunt la un client important, contract mare, te sun când scap”. Negocierea cu mine, extrem de complexă şi încurcată s-a concretizat parţial! în apropierea miezului nopţii... Explorarea atentă şi minuţioasă a tuturor alternativelor a fost obligatorie şi imperativă...
Trezirea la realitate e cruntă. Când suntem în sfârşi gata să părăsim biroul, Dana face o descoperire catastrofală. Plecarea Corinei ne-a zăvorât în pântecele apartamentului ca pe Ana lui Manole în zid. Uşa metalică nu se deschide decât cu cheia, geamurile sunt zăbrelite. Cheile salvatoare se lăfăie în poşeta uitată neglijent pe bancheta din dreapta. Săgeţile letale ale Cupidonului nu sunt prevăzute cu reminder-e. În afara celor pomenite, pe lume mai există două rânduri de chei: unul la Corina – al cărei telefon nu se va deschide cel puţin câteva zile – şi unul la soţul Danei...
Finalul e trist. Din distribuţie în alte roluri: soţul încornorat, salvarea, sectoristul, vecinii...