Din tot ce cuprinde prima mea privire nu-mi recunosc decât erecţia. Trec secunde bune de nelinişte vecină la numai două străzi cu panica până să-mi amintesc că m-am mutat. Cu destulă şi recunoscută dificultate realizez că dacă m-am culcat în casa cea nouă şansele să mă trezesc tot acolo sunt cam aceleaşi cu cele ale unui foton de a atinge viteza luminii... Dragă cititorule, dacă cumva nu te-ai prins, tocmai te-am spart cu vastele mele cunoştinţe în teoria probabilităţilor...
Mă întind spre dezmorţire cu sprinteneala unui motan sătul tolănit pe cuptor într-o noapte geroasă de decembrie. Aştept să se încălzească cei trei neuroni, fapt perfect firesc şi explicabil dealtfel, anul meu de fabricaţie fiind cam acelaşi cu cel al vestitelor televizoare cu lămpi... Aici cititorul mai tânăr e sfătuit să-şi întrebe tatăl sau bunicul..., cititoarele fragede şi neştiutoare mă pot consulta personal şi fără ezitare în orice problemă legată de începuturile tehnicii moderne. Apoi putem vorbi şi de televizoare...
Hotărăsc să purced neîntârziat la explorarea noilor mele vecinătăţi cu speranţele şi entuziasmul unui adevărat Columb al zilelor noastre. Ţelul modestei mele cruciade este centrul de cultură şi civilizaţie al lumii noi, tărâmul mustind de înţelepciune şi cunoaştere universală denumit înjositor de către profani cârciuma de cartier.
Sângele fierbe, simţurile ţâşnesc congruent şi simbiotic împletindu-se armonios cu o vastă experienţă... ergo: problema e rezolvată în trei minute.
Templul bahico-intelectual în măruntaiele căruia pătrund cu pioşenie depăşeşte cu mult puterea de înţelegere a muritorului de rând... Vei avea deci, iubite cititorule, imensa şansă să pătrunzi, prin ochii, vinul şi gândurile mele, în fascinanta lume a povestirilor de cartier.
Horhinio
Primul contact are importanţa şi magnitudinea unei întâlniri de gradul III. Personajul din imagine, a cărui personalitate debordantă şi notorietate depăşesc cu peste doi metri limitele cartierului, reprezintă chintesenţa noului OM. Hotărât, puternic, dur. Vin! Alb! Mult, rece şi zilnic... Trecem eufemistic cu vederea cele câteva amărâte de beri dinaintea, din timpul şi de după cafeaua de dimineaţă. Omul care răstoană maiestuos şi viril dogmele perimate şi absurde privind consumul la volan.
Îl privesc extaziat, ca un căţel lihnit ce nu-şi poate lua ochii de la ciolanul mustos din cealaltă parte a gardului.
Luna stă să ţâşnească de după blocurile ponosite. Horhinio forează de dimineaţă. Aşa cum petroliştii pricepuţi injecteză apă în zăcăminte, Maestrul nostru îşi umple cu vin sufletul adânc şi atotcuprinzător. Am ajuns exact în momentul erupţiei. Cugetările spirituale gâlgâie în eter spumoase şi profunde. Asistenţa e în delir sorbindu-i fiecare vocală. Consoanele se împiedică în limba perfidă, nerecunoscătoare şi leneşă ce nu e în stare să ţină pasul...
Asistenţa e Didina. Planturoasă şi vioaie - mai mult dimineaţa, jovială şi pofticioasă - mai mult seara. Un pic trecută, mai mult fără ocupaţie.
Privirile profane din jur pângăresc teluric şi inadmisibil discursul plin de sacralitate. Horhinio ţâşneste violent de pe scaun. Contrar aşteptărilor reuşeşte din a treia încercare. Sprijinit de braţul generos al Didinei se îmbarcă în Loganul din dotare şi demarează în trombă - nu mă pot abţine să nu folosesc câte un pic din limbajul de lemn al ştiristelor tâmpite - cap compas: apartamentul junei pensionare.
Aşteptarea e înfiorătoare. Minutele trec cu iuţeala veacurilor. Cu toţii - cei rămaţi neconsolaţi în cârciumă - aşteptăm deznodământul. După vreun ceas Maestrul parchează dezinvolt şi perfect regulamentar în faţa barului. Zâmbetul larg care îi despică faţa de la o ureche la cealaltă dezvăluie calitatea recunoscutelor servicii ale Didinei. Fără o vorbă, Horhinio îşi răcoreşte sufletul încins cu alte două, trei sticle de vin.
Exact la miezul fatidic al nopţii, ca o Cenuşăreasă cuminte şi sfioasă purcede spre domiciliul conjugal. Într-un exact şi academic sfert de oră cheia Loganului, din străfundurile întortocheate şi întunecoase ale buzunarelor, ajunge să penetreze gaura sfrijită şi sfidătoare a contactului. Tot drumul schimbătorul se încăpăţânează să nu treacă de prima treaptă. Horhinio ajunge în bulevard. Traversează prima jumătate până în dreptul refugiului protector. Aici începe să dea prioritate. Traficul e infernal - peste o maşină la cinci minute.
Şi uite aşa, dragii mei, omul termină toată prioritatea pe care o avea la el şi se prelinge extenuat pe bancheta din dreapta.
Soarele zglobiu al dimineţii îl găseşte în mijlocul intersecţiei, cu farurile aprinse şi motorul pornit şi, fiind deja trecut de ora opt, îl trezeşte şi-l trimite la muncă...
