În carantină la Sinaia

Dimineaţa se strecoară tiptil printre genele mele. Somnul laş, fricos şi hămesit se sperie şi fuge ca un ministru de la o conferinţă de presă. Încerc să mă împotrivesc, însă fără prea mare convingere, ca găina ţanţoşă, dar doritoare, fugărită de cocoş. Ochii se deschid, lumina gâlgâie şi mă inundă.
Ca de obicei într-o zi de week-end, sunt primul din familie care părăseşte patul conjugal. Sforăitul din cealaltă jumătate promite o cafea liniştită în faţa televizorului...
În aşteptarea licorii dătătoare de energie, mai mult din reflex, deschid un laptop. Messengerul ţâşneşte vesel din taskbar şi trâmbiţează în eter deşteptarea mea matinală. Nu apuc să mă aşez bine în fotoliu întru savurarea tabietului oriental că sunt inoportunat din voleu, fără preluare, de un ID din afara scurtei mele liste de prieteni. Un nume de domnişoară.
Nimic interesant la TV, nimic spectaculos de lecturat prin ziarele on-line şi blogurile uzuale, peste tot panica aferentă importului clandestin de gripă porcină. Mă hotărăsc să raspund.
Din câteva fraze aflu că personajul e o jună celibatară de vreo 28 de primăveri, că i-am fost lăudat de o prietenă comună şi că i-ar plăcea să mă cunoască... Expun, pentru intimidarea adversarului, situaţia matrimonială a subsemnatului – fără succes însă, amănuntul nu prezintă interesul scontat. Discuţia devine mai animată, se schimă păreri politice şi opţiuni vestimentare. Banalul e gata să înghită definitiv mugurii plăpânzi ai unei relaţii interzise când se ajunge la preferinţe culinare. Conştient de pericol, mă hotărăsc să iau taurul de coarne, şi, fără introducere, o invit la o ciorbă! Răspunsul e scurt, instantaneu şi afirmativ. Ofer cavaleresc alegerea cârciumii, alegere care pecetluieşte victoria totală a operaţiunii. Ciorba e mai bună la Sinaia! Nu-mi rămâne decât să notez adresa de preluare a junei şi să mă pregătesc de excursie.
Prezint consoartei nesimţirea unui client care a îndrăznit să mă solicite sâmbăta pentru o problemă urgentă. Somnul ei şi pupatul meu drăgăstos definitivează lucrarea.
Întâlnirea îmi întrece toate aşteptările. Poza minusculă de la avatar nu prevestea nici pe departe cuantumul şi curbele formelor, pe care ţinuta - complet nepotrivită pentru o plimbare la munte – le evidenţiază generos.
Drumul trece repede, pedala se desprinde din ce in ce mai rar de podea, atingerile sunt tot mai dese şi mai pofticioase, toate promit o după-amiază de vis... Prima replică de la poalele muntelui îmi anulează complet orice urmă de raţiune...:
- Ciorba o încercăm inainte sau după?
Următoarele câteva ore petrecute în hotelul Sinaia nu au cum să facă parte din povestea de faţă din motive evidente. Coregrafie fără cusur, execuţie tehnică de excepţie, stil şi pasiune, toate trădează experienţa vasta a domnişoarei precum şi dorinţa continuă şi nestăvilită de perfecţionare...
Ceasurile sunt deja înaintate, ciorba potenţială şi efemeră face loc unei perspective ceva mai telurice sub forma unor sandwhich-uri din benzinărie... Chiar trebuie să ne grăbim spre Bucureşti. Ultimii nasturi se incheie în lift, se deschid telefoanele, coborâm la recepţie.
Coşmarul începe câteva secunde mai târziu. Holul forfoteşte de lume, ţipete şi disperare. Uşile de la intrare sunt blocate, paznici viguroşi împiedică orice tentativă de trecere. Înţeleg situaţia cu câteva secunde înaintea anuntului făcut la microfon de directorul hotelului. În grupul cazat cu o seară înainte a fost proaspăt confirmat un caz de gripă porcină. Ca urmare, conform legislaţiei în vigoare şi a ghinionului meu proverbial, se instituie carantină. Pe termen nedeterminat. Si ca dezastrul să fie complet, două televiziuni de ştiri aşteaptă hulpave în parcare lista cu condamnaţii la carceră... listă pe care un angajat tâmpit şi flămând le-o va oferi cu siguranţă... contra unei modeste sume.
Nici n-a mai fost nevoie, un reporter inconştient şi curajos a reuşit să pătrundă şi să filmeze cu camera ascunsă feţele schimonosite şi împrăştiate brownian prin hotel.
Între momentul resemnării şi telefonul nevestei nu cred că a trecut mai mult de o oră...
- Dacă ai noroc şi nu te ţin mult, ai putea recupera o parte din lucruri din faţa blocului... Şi roagă-te să nu te dea afară domnişoara, tocmai m-a sunat mă-ta, nici eu nu te mai primeşte!...

Usa destinului

Viaţa crudă şi nedreaptă mă aduce – din păcate pe cale de recidivă – în situaţia de a mă confrunta cu justiţia. După o scurtă dare de sfoară în ţară, aleg un mic cabinet de avocatură compus discret şi elegant din două avocate zglobii cu care însă împart poate ultima generaţie de oameni ntregi la minte din ţara asta.
Zis şi făcut. Telefon de deschidere, prezentare acreditări, politeţuri siropoase şi inutile, stabilim întâlnirea pentru a doua zi.
Cu câteva minute înainte de ora cu pricina ajung în faţa biroului indicat prin SMS. Niciuna dintre doamne nu e acolo la ceasul torid de după-amiază târzie, ambele sosesc special pentru mine. Cu largul concurs al unei codiţe celebre şi populare insinuată adânc în problemă, parcăm simultan, toţi 3, maşină lângă maşină. Recunoaşterea nu pune nici o problemă, schimbăm saluturi ceremoniose întâi cu interlocutoarea de la telefon – Corina.
Din prima clipă însă ochii mi s-au lipit definitiv şi irevocabil de colegă. Îmi este fireşte prezentată. Dana. Spre surprinderea dar şi imensa mea satisfacţie primul gest al femeii e să-şi ascundă verigheta. Mi-e foarte greu să-mi smulg privirea din ochii ei şi simt instinctiv că atracţia e reciprocă... Urcăm în cabinet. Corina zăboveşte căteva secunde într-un vestibul pentru obişnuita cafea pentru oaspeţi. În cele câteva clipe în care suntem singuri Dana îmi şopteşte:
- Să nu te grăbeşti...
Cu mare dificultate încep să expun speţa care m-a adus acolo. Singurul amănunt care merită menţionat e că situaţia juridică e foarte stufoasă şi presupune găsirea mai multor categorii de soluţii. După aproximativ o oră suntem departe de a concluziona.
Corina întrerupe conversaţia, se scuză politicos, are avion în 45 de minute. Soţul o aşteaptă cu taxiul în faţă. Dana insistă să continuăm, timpul fiind în cauză un factor extrem de important. Îşi conduce colega până la ieşire, îi urează drum bun.
Gândul că voi rămâne singur cu ea îmi ia minţile. Mă hotărăsc să risc totul. O aştept, o iau în braţe şi o sărut. Un sărut lung şi interzis clocotind de spaimă, îndrăzneală şi dorinţă. Buzele ei tresar, se zvârcolesc, frig... Sărutul se întoarce apoi ca un bumerang şi mă sfâşie.
Continuarea e firească, impovestibilă şi îngrozitor de frumoasă.
Câteva amănunte se impun totuşi. Celor câteva zeci de apeluri nepreluate de pe telefonul Danei şi de pe cel al cabinetului li se raşpunde cu un SMS laconic – din motive tehnice evidente! - „sunt la un client important, contract mare, te sun când scap”. Negocierea cu mine, extrem de complexă şi încurcată s-a concretizat parţial! în apropierea miezului nopţii... Explorarea atentă şi minuţioasă a tuturor alternativelor a fost obligatorie şi imperativă...
Trezirea la realitate e cruntă. Când suntem în sfârşi gata să părăsim biroul, Dana face o descoperire catastrofală. Plecarea Corinei ne-a zăvorât în pântecele apartamentului ca pe Ana lui Manole în zid. Uşa metalică nu se deschide decât cu cheia, geamurile sunt zăbrelite. Cheile salvatoare se lăfăie în poşeta uitată neglijent pe bancheta din dreapta. Săgeţile letale ale Cupidonului nu sunt prevăzute cu reminder-e. În afara celor pomenite, pe lume mai există două rânduri de chei: unul la Corina – al cărei telefon nu se va deschide cel puţin câteva zile – şi unul la soţul Danei...
Finalul e trist. Din distribuţie în alte roluri: soţul încornorat, salvarea, sectoristul, vecinii...

O dimineata in Hurghada

Hurghada. Soarele se zvârcoleşte să iasă din apele fierbinţi ale Marii Roşii. Profit de aerul încă respirabil al dimineţii împrăştiat pe plaja impecabilă a unui resort de 5 stele. Puţina lume din jur aşteaptă ca şi mine permisiunea salvamarilor de a intra în apă. Valurile care se sparg de bariera de corali ascund o lume fantastică pe care Alah, ajutat de câteva sute de euro, îmi îngăduie s-o ating. Un localnic trist şi chinuit împarte broşuri cu avertismente. În primul rând cu ce nu avem voie. Amenzile pentru distrugerea unui coral sau pentru hrănitul peştilor sunt exorbitante.
Apoi, la rubrica asa da, informaţii vesele despre surprizele sângeros letale la care te poţi aştepta de la o scufundare. Aflu cu satisfacţie că moartea ar fi la o partidă de scuba diving prin recif. Câteva specii cu venin Molotov, cozile suliţătoare ale pisicilor de mare, colţii rechinilor... O fi ştiut el Moise ceva de nu şi-a trecut norodul inot! Într-un final purcedem. Parcurg anevoie pe picioare cele câteva zeci de metri care despart plaja de bariera de corali. Apa nu trece de genunchi. Nivelul creşte pe măsură ce te apropii până, în sfârşit, te poţi lăsa in voia valurilor. Lumea care se dezvăluie prin ochelarii de scafandru întrece orice imaginaţie. Tubul pe care îl molfăi cu îndârjire se înfige nemilos în gingiile mele sângerânde. Colţii ascuţiţi ai coralilor sfâşie fără somaţie. Caut o deschidere prin barieră să ajung în larg. Iat-o! Strâmtă, riscant de dificilă dar practicabilă. Un om se poate strecura cu oarecare atenţie. Din păcate, tubul meu frumos colorat va desconspira noua mea descoperire şi în câteva minute se va face coadă ca la micii preelectorali ai lui Marean. Trec. Brusc privelistea devine aproape montană. Fundul se depărteaza abrupt până dispare cu totul în noaptea adâncurilor. Vegetaţia luxuriantă aduce a junglă, milioanele de peşti – evident obişnuiţi cu specia turistică – te survolează curioşi în speranţa unui mic dejun fără efort. Care or fi aia cu veninul numai bunul Alah poate şti. Mă desprind prudent de trecătoare întru admirarea peisajului. O pată neagră şi îndepărtată îmi atrage atenţia. Ochelarii – scuipaţi abundent – au avut bunul simţ să nu se aburească, vizibilitatea e impecabilă. Pata se mişcă lent şi pare că se apropie.
Părerea iniţială că ar fi un înotător îndrăzneţ e infirmată dureros de 6 rânduri de colţi ataşate gospodăresc de o pereche de fălci preistorice... Umilele cunoştinţe despre fauna marină îmi permit totuşi să recunosc silueta dătătoare de fiori a unui rechin tigru. Matur. Flămând. Şi cu 2 prieteni!
Inima îmi sare din piept. Ţâşnesc panicat spre adăpostul trecătorii. Stupoare. O grasă blondă şi iresponsabilă îşi face curaj să iasă în larg cu posteriorul generos înfipt în gaura salvatoare. Încerc s-o conving să-mi facă loc. Mă priveşte inteligent cu o expresie de biban ştrangulat fără să priceapă nimic. Ţipetele retardat vioaie pe care le emite vor creşte cu siguranţă interesul şi apetitul matinal al amicilor din larg. Nu-mi rămâne decât soluţia de avarie. Cu riscul de a înfunda trecătoarea cu fizicul de silfidă al turistei nehotărâte, îmi înfig cu toată puterea ambele picioare în susnumită. Mă sincronizez fericit cu un val mai serios care facilitează manevra prin lubrifierea orificiului şi rostogolirea nimfei în zona fără pericole tocător sfâşietoare. Profit, mă strecor şi dispar instantaneu depăşind la aspiraţie urletele revoltate ale victimei.
Mă prăbuşesc pe plajă. Pulsul se apropie de normal ajutat fireşte de un Camel fără filtru. De la agonie la extaz nu e decât un pas. Privirea mi se lipeşte pofticios de coapsele bronzate ale unei zeiţe. Mă gândesc chiar că micul dejun – regesc aş adăuga modest - al rechinului m-a întors în timp vreo 3000 de ani şi însăşi Nefertiti mă primeşte în Lumea de Dincolo. Nu. Frumoasa arăboaică e angajata resortului şi se îndreaptă spre mine. Într-o engleză impecabilă mi se propune un masaj – pe plajă sau în cameră! - contra modestei sume de 200 de lire egiptene, vreo 40 de dolari adică...
Alah e mare şi bun. Fără să iau în seamă zâmbetul plin de învăţăminte al rusului enorm care se prăjeşte în apropiere, îi ofer generos fetei o hârtie de 50 de euro cu evidente speranţe libidinos erotice. Nefertiti zâmbeşte, ascunde lasciv bancnota într-o cupă a sutienului, face un semn discret care pare să mă indice şi... pleacă! Nedumerirea mea profund întemeiată e spulberată promt de 2 negri vânjoşi care se prezintă să mă toace. Berea explodează din cavitatea bucală a rusului detonată de un hohot de râs nimicitor.
Refuz politicos serviciile penibil de apropiate de homosexualitate şi plec spre cameră. Nu însă înainte de a-i lua rusului totalitatea rudelor – inclusiv şi prioritar pe cele decedate – la plimbare..., evident la adăpostul barierei lingvistice.
Consecinţă probabilă a multelor afaceri din Moldova, rusul înţelege perfect româneşte şi încheie grandios dimineaţa călcându-mă neobosit şi binevoitor în picioare...

Casnicie cu final neasteptat

Seara torida de vara. Relaxare totala. Terasa spalatel mediocra de cartier. Suc de hamei la dozator cu saratele. E prima bere pe care o beau cu un vechi prieten dupa cea mai importanta zi din viata lui. Cu fix o saptamana in urma compatimeam cu toata gasca trecerea amicului in lumea de dincolo... de burlacie. Indragosteala fulgeratoare, doua-trei luni de amor ghebos, mutat impreuna, ... popa.
Imi expune placutele impresii ale saptamanii de miere petrecura grandios la tara la socri, oferiti fireste promotional la pachet cu consoarta. Nu pot decat sa incerc sa-i mut barometrul la "suportabil".
Spre neafisata mea rusine, nu sorb cu suficient interes proaspetele sicane conjugale. La masa de alturi doua creatii fragede impartasesc o cola la pahar. Maxim doua decenii de caciula, brunetele, vesele si evident in cautare de victime, de preferinta cu potential.
Cand privirile lor pe sub gene se opresc pofticios asupra berilor noastre ii comunic amicului noua oportunitate. Studiaza atent problema, cantareste superficial pacatele si riscurile. Burlacul latent si nestavilit nu poate fi incatusat cu o verigheta oricat de noua si stralucitoare ar fi ea.
Le invitam ceremonios la masa noastra, cola se transforma biblic in vin, discutia infloreste. Rezultatele depasesc cele mai fanteziste sperante. Plecam dimineata cu fetele doua zila la Costinesti. In drum spre casa ticluim strategia infailibila de extragere a nefericitului din raiul conjugal. Prin urmare omul ii spune nevestei ca o afacere urgenta - de care depinde inclusiv viitorul lor luminos - il chema neintarziat la un client important din Brasov. Eu m-am oferit sa-l duc cu masina in drumul meu de mult programat la Sibiu. Sfasiat de durerea despartirii adoarme tun.
Nici un minut peste 8 a.m. il astept nerabdator in fata blocului. Fata lui matinala ofera informatii detaliate despre numarul sticlelor de vin si orelor de somn prestate. Induiosator, iubitoarea sotie il conduce pana la masina. Dupa o serie nesfarsita de sarutari exhibitionist de pasionale pentru un trotuar animat de capitala, cade ca un cutit de ghilotina replica de despartire:
- Sa nu-ti faci griji, iubito! Cum ajung in Costinesti te sun!
Mi-a fost un pic teama ca nu ma descurc singur cu cele doua nimfe... Total nejustificat!

Alibi stomatologic

Simt cum ma cuprinde fericirea pana in varful unghiilor mele proaspat taiate. De la picioare. Peste cateva ore ma duc la dentist! Nu. N-am nimic. Temperatura e normala, nu merg pe jos, deci soarele fierbinte nu-mi putea afecta neuronul stingher dar viril.
Dupa multe luni chinuitoare - detaliile dureroase, frustrante si penibile nu au, cel putin deocamdata, loc in istoria de fata - voi avea toti dintii!!!
Diseara limba mea cea vesnic neastamparata va fi in sfarsit strunita de o dantura noua si impunatoare. Graiul articulat si lipsa coltilor metalici ma vor indeparta cu o treapta de regnul animal sporindu-mi aspiratiile timide spre umanitate. Caut deja un subiect vesel de care sa pot rade cu toata gura. Nu-mi fac griji, in lipsa unui banc bun ramane oricand uitatul in oglinda...
Intamplarea face sa locuiesc in apropierea unei policlinici stomatologice in care functioneaza un cabinet de urgente care nu rezolva doar urgente. Deci se presteaza noaptea...
Orele trec. Sala de asteptare e, ca de obicei, deprimanta. Un minim respect pentru durerea imprastiata din belsug pe fetele schimonosite ale colegilor de suferinta m-ar obliga sa-mi sterg ranjetul de satisfactie - zambet urmand a se numi ulterior... Nu mai sunt in stare. Pe la 11 usa cabinetului imi asculta ruga fierbinte si se deschide ca pestera lui Ali Baba. Vocea doctoritei ma smulge dintre falcile umflate, puroiul suculent si gemetele sfasietoare.
Ma infig curajos in scaunul de tortura si-mi astept rasplata chinurilor prometeice.
Cand... Pestera se casca abuziv si fara programare. O aparitie blonda imi modifica pe loc ritmul cardiac. Lejer trecuta de 30 de primaveri, tinuta sport, zambet complice, privire dezinvolta. Doctorita rade si ma roaga s-o mai pasuiesc doua minute. Cedez fireste locul doamnei. Fara o vorba, tamponeaza abundent gingiile rozaliu-pofticioase ale silfidei cu dezinfectant stomatologic. Femeia se ridica, multumeste si pleaca.
Ma asez la loc. Privirea mea intrebatoare e satisfacuta fara intarziere:
- Doamna si-a terminat lucrarea de doua luni.Sotul ei stie insa ca mai dureaza cel putin doua. De cateva ori pe saptamana trece seara pe la mine s-o dezinfectez. Isi pupa afectuos fraierul de acasa mirosind a dentist si scapa de orice banuiala... In plus dobitocul trece in fiecare luni si plateste tratamentul...

Zeita din autobuz

Soarele de iulie perpeleste la foc incins suflarea capitalei. Aerul fierbe, burtile cablurilor se apropie de trotuare, multimea extenuata se impiedica de limbile cainilor latite pe caldaram. In plin ceas de amiaza aflu ca soarta neinduratoare mi-a harazit o plimbare pana in celalalt capat al Bucurestiului. Nu am de schimbat decat vreo 3 autobuze, taxiul nemaifiind o optiune viabila pentru buzunarul meu vlaguit de non-stop-ul din colt.
Pentru ca dezastrul sa fie complet, revolutionarii sindicalisti de la metrou au pus-o de o greva. Tramvaiele se tarasc sleite pe sinele contorsionate purtand cate un ciorchine de amarati la fiecare usa. Lupta incrancenata din statie se continua in masina cu ghionturi, pumni si injuraturi grele. Aerul putin si fierbinte musteste de miresme imbietoare... Dusul matinal nu mai e nici macar o amintire... apa e scumpa, contuarul neindurator, deodorantul ieftin amplifica aroma suava a camasilor purtate toata saptamana...
Ne oprim la Eroilor. Brusc un murmur admirativ prevesteste o aparitie diafana. Ajutata de zeci de tentacule pofticioase, apare EA. Nimeni nu intelege cum poate sa coboare o zeita printre muritorii de rand. Peste 1,75. Evident blonda. Ochii si costumul business - albastru inchis. Ochelari eleganti cu rame subtiri.
Orice discutie prealabila e intrerupta, fluieraturi, propuneri indecente, cereri in casatorie strigate din celalalt capat al autobuzului... Norocosii care reusesc sa o atinga, pe langa erectia dureroara si instantanee, au si ce povesti seara la bere toata saptamana...
Urmatoarea statie. Pe aceeasi usa cu diva, intr-un cor de urlete gafaite urca un monstru. O gospodina nervoasa, 150 de cm de ura si frustrare ambalati in peste 100 de kg de sunci. Cateva pungi de grasime acopera o privire sticloasa care tasneste cu rautate. Sudoare se revarsa in valuri peste 4 sacose in care cred ca ar fi incaput confortabil oricare dintre noi. Inaintarea fiind imposibila, femeia se posteaza cu posteriorul rubensian in usa neluind in seama ploaia de suturi ale calatorilor siliti sa astepte urmatoarea masina.
Pornim. Dupa usoara senzatie de greata privirile se intorc mai mult sau mai putin voluntar catre diva. Incearca sa se strecoare spre usa, multimea ii face loc fara o vorba.
- Va rog sa ma iertati, doamna, coborati la prima? Glasul e usor si dulce, privirea vesela si amabila.
- Doamna e ma-ta, fa! Fire-ati ai dracu' cu capitalismu' vostru! Mie sa-mi spui tovarasa!
- Stimata doamna, sunt deja in intarziere, trebuie neaparat sa cobor la Leu, unde sunt asteptata de 2 negri sa le fac un sex oral. Daca va tin falcile si doriti sa fiti tovarasa cu mine sunteti invitata mea!
Hohotul de ras revarsat dintr-o suta de piepturi zguduie masina! Soferul opreste instantaneu si deschide usa. Impingem tovarasa, aplaudam frenetic zeita. Toti, chiar si femeile.Soferul iese jumatate pe geam sa o mai fluiere o data. Ne intoarce un zambet superior de multumire si se indeparteaza.
Cei 2 negri se ridica de pe banca din statie sa o intampine...