O sulita de lumina strapunge triumfatoare lemnaria veche a jaluzelei exterioare si se infige cu zgomot in retina mea convalescenta. Tresar. Incerc sa deschid celalat ochi si, contrar asteptarilor, reusesc. Il rotesc circumspect si cameleonic. Imprejurimile sunt familiare, tremurul interior se estompeaza, incep sa ma trezesc. Intind mana dupa nelipsita carafa de apa din dreapta patului sa inec motanii lepadati peste noapte de o pisica denaturata si iresponsabila tocmai la mine in gura. Prima tigara. Scaparatul brichetei ma linisteste. Inchid ochii si incerc sa nu ma gandesc la nimic deocamdata. Din fericire nu e foarte greu...
Brusc, linistea diminetii mele chinuite e rupta de zgomotul apei. Dusul. Evenimentele se precipita. Nu sunt singur. Sar si cercetez. Cateva articole vestimentare raspandite pe parchet par sa explice zgomotele din baie. Dar cam atat. Recapitulez putina informatie ramasa pe hard-disk in fisierele noptii trecute. Club. Cativa prieteni apropiati, cu prietene si neveste. Surubelnite. House. Surubelnite. Priviri pofticioase. Surubelnite. Log off. Cu cine palaria mea am plecat acasa? Primul impuls e sa deschid usa baii. Si daca nu stiu cum o cheama? Si daca n-am mai vazut-o niciodata?
Geniul latent care ma caracterizeaza imi ofera inca o data ideea salvatoare. Sa-l sun pe cel mai nebetiv dintre noi. Jigodia era sigur mult mai treaza decat mine, si, cu riscul de a rade de mine de la doua luni la trei ani, il sun sa-l intreb.
Nu mi se pare nimic suspect cand ii aud vocea inaintea tonului de apel. Era cu telefonul in mana. Ii expun in soapta si pe nerasuflate situatia penibil disperata in care ma gasesc. Implor elucidarea discreta a misterului!
Pauza. Pauza prelungita. Iau telefonul de la ureche convins ca s-a intrerupt si vorbesc singur. Nu. Cronometrul masura in continuare secundele unei convorbiri cu un singur interlocutor.
Repet de cateva ori clasicul: „”Ma auzi?”.
Cand... Temperatura imi scade instant cu cel putin 10 grade. Ochii imi aluneca de pe posterul inramat de pe peretele dormitorului – cu poza de grup facuta cu gasca la munte luna trecuta – pe una dintre hainele risipite prin camera... Lumea incepe sa se invarta. Instinctiv arunc telefonul cu o fractiune de secunda inaintea declansarii cascadei de urlete din partea cealalta... Nu am puterea sa-l inchid. Ma prabusesc inapoi in pat.
Usa dormitorului se deschide. EA apare uda si nonsalanta cu un zambet pe care numai moartea il poate reproduce.
- Nu te grabi! Te cauta cu politia de pe la 4... Iti sugerez sa te ascunzi la morga, acolo abia te-a cautat, si in plus scutesti un drum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu